Sâmbătă, polițiștii municipiului Baia Mare au desfășurat activități specifice de control și monitorizare a situației operative a municipiului Baia Mare în vederea prevenirii și combaterii activității infracționale de orice natură. În cadrul operațiunii au fost angrenați polițiști de ordine publică, rutieră și investigații criminale, sprijiniți de polițiști locali.
„Activitățile au vizat prevenirea și combaterea în municipiul Baia Mare a săvârșirii de infracțiuni stradale și a altor fapte antisociale, verificărea legalității și respectarea normelor legale de funcționare a structurilor de cazare, combaterea consumului ilict de substanțe interzise, a prostituției și apelării la mila publicului, dar și depistarea conducătorilor care prezintă pericol pentru siguranța traficului rutier.
Efectivele angrenate au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale atât pe linia cerșetoriei, prostituției, cât și pentru nerespectarea normelor rutiere în vigoare.
Au fost reținute trei permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, depășire neregulamentară și nerespectarea culorii semaforului”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.