Connect with us

ACTUALITATE

CONTROALE ÎN MARAMUREȘ – Amenzi în valoare de 23.000 de lei și peste 150 mc de material lemnos confiscat

Publicat cu

pe

În perioada 03-07 noiembrie 2022, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică au fost angrenați în ample activități prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic. Activitățile desfășurate au vizat modul în care operatorii economici din domeniu respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.

Polițiștii au efectuat verificări la trei depozite de material lemnos și la 45 mijloace de transport cu care se efectuează transport de material lemnos.

„Pentru abaterile de la prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus confiscarea a 157,968 mc materiale lemnoase, în valoare totală de 25.486,7 de lei. De asemenea a fost indisponibilizată în vederea stabilirii provenienței și 104 mc lemn rotund rășinos, în valoare de 20.800 de lei.
Polițiștii au constatat două infracțiuni prevăzute de Legea nr. 46 din 2008 Republicată – Codul Silvic și au mai fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale prevăzute de alte acte normative, în valoare totală de 14.435 de lei.
Activitățile de verificare și control au fost realizate cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și din cadrul Direcției Silvice Maramureș și a polițiștilor subunităților teritoriale”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate