ACTUALITATE

CONTROALE ÎN TRAFIC – Amenzi de peste 8.000 de lei aplicate de polițiștii maramureșeni

Publicat cu

pe

În cadrul unei acțiuni desfășurată ieri de polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă și cei din Dragomirești au fost constatate 22 de contravenții la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 8.400 de lei.

„Polițiștii au efectuat verificări cu privire la modul de respectare a legislației rutiere în vigoare în zona de compeneță pentru prevenirea evenimentelor rutiere, fiind efectuate mai multe testări alcooltest și pentru prezența substanțelor interzise”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Față de doi conducători auto a fost luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru săvârșirea abaterii de nerespectarea regimului legal de viteză.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version