ACTUALITATE

CONTROALE – Mărfuri contrafăcute descoperite de polițiștii băimăreni

Publicat cu

pe

Ieri, 16 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul contrafacerii și comercializării de mărfuri în municipiul Baia Mare.

„În cadrul activităților au fost verificate trei societăţi comerciale, ocazie cu care au fost constatate 16 infracţiuni pe linia Legii 84/1998, fiind indisponibilizate 73 de articole de îmbrăcăminte și jucării ce poartă însemnele unor mărci înregistrate, în valoare de aproximativ 21.000 lei.
Asupra întregii cantități de bunuri susceptibile a fi contrafăcute s-a dispus măsura indisponibilizării până la finalizarea cercetărilor.
În cauză se efectuează activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută de art. 102 alin. 1, lit. b, din Legea 84/1998”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version