Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Controale pe drumurile din județ. Mașinile cu defecțiuni tehnice, în atenție

Publicat cu

pe

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat și executat recent o acțiune pe drumurile publice din zona de competență, având drept scop, atât reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor, cât și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

„Polițiștii din Ulmeni și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au acționat în trafic pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică, precum și pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc. Astfel, au fost oprite și verificate în trafic peste 50 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 6.000 de lei. De asemenea, șapte autoturisme, care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, au fost oprite din circulație, până la remedierea deficiențelor constatate”, subliniază IPJ Maramureș.

Mai trebuie spus că Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va continua organizarea unor astfel de activități, adaptate dinamicii riscurilor identificate, pentru protejarea cetățenilor și aplicarea fermă a legii.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo