În cursul zilei de ieri, 02 septembrie, polițiștii din Baia Sprie au organizat o acțiune, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor care circulă pe raza orașului.
Au fost oprite și verificate 25 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6000 de lei, iar ca măsură complementară au dispus reținerea unui permis de conducere.