ACTUALITATE

COVID 19 – O nouă teorie privind originea COVID-19

Publicat cu

pe

O nouă analiză a materialului genetic colectat din ianuarie până în martie 2020 la Piaţa de fructe de mare Huanan din Wuhan, China, a relevat ADN-ul animal din probe deja cunoscute a fi pozitive pentru SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă Covid-19.

O cantitate semnificativă din acel ADN pare să aparţină unor animale cunoscute sub numele de enot, despre care se ştia că erau comercializaţi în piaţă, potrivit oficialilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care au vorbit despre noile dovezi într-un briefing de presă vineri, relatează CNN.

Legătura cu enotul a ieşit la iveală după ce cercetătorii chinezi au împărtăşit secvenţe genetice brute prelevate din specimene vândute în piaţă la începutul pandemiei. Secvenţele au fost încărcate la sfârşitul lunii ianuarie 2023, pe site-ul de partajare a datelor GISAID, dar au fost recent eliminate.O echipă internaţională de cercetători le-a observat şi le-a descărcat pentru studii suplimentare, au declarat vineri oficialii OMS.

Noile descoperiri – care nu au fost încă publicate – nu rezolvă problema legată de modul în care a început pandemia, întrucât nu dovedesc că enoţii au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 şi nici nu dovedesc că aceştia au fost animalele care au infectat mai întâi oamenii.

Dar, deoarece viruşii nu supravieţuiesc mult timp în afara gazdelor lor, găsirea unei proporţii atât de mari din materialul genetic din virus amestecat cu material genetic de la enoţi este foarte sugestivă pentru teoria conform căreia aceştia ar fi putut fi purtători, potrivit oamenilor de ştiinţă care au lucrat la analiza.

Analiza a fost coordonată de Kristian Andersen, imunolog şi microbiolog la Scripps Research; Edward Holmes, virusolog la Universitatea din Sydney; Michael Worobey, un biolog evoluţionist la Universitatea din Arizona. Aceşti trei oameni de ştiinţă, care au cercetat originile pandemiei, au fost intervievaţi de reporterii revistei The Atlantic.Detaliile analizei internaţionale au fost făcute publice pentru prima dată joi, de The Atlantic, precizează ziare.com

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version