„Călăul de boschetari” avea 41 de ani atunci când a fost prins, la scurt timp după ce a încercat să omoare un om cu un bolovan. Victima a reușit să scape, să fugă și să alerteze o patrulă de poliție din zonă, fiind pe cale să devină a 12-a victimă a criminalului din Maramureș.
Între timp, Grigore Bota a împlinit vârsta de 65 de ani și a cerut reducerea pedepsei la 25 de ani de închisoare, pe motiv de vârstă înaintată. În noiembrie 2023, Tribunalul Maramureș a aprobat cererea de modificare a pedepsei din închisoare pe viață, luând în considerare perioada de reținere și arest preventiv. Astfel, instanța a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care va expira la data de 5 aprilie 2024.
În luna decembrie, Bota a solicitat eliberarea condiționată, susținând că a executat o perioadă mai mare decât cea impusă de lege și că ar trebui să primească o compensație de 504 de zile.
„Avocatul clientului solicită admiterea cererii de eliberare condiționată, având în vedere că acesta execută o pedeapsă de 25 de ani, care a început să fie executată la data de 23 august 2000 și care va expira la data de 5 aprilie 2024”, se menționează în dosarul consultat de FANATIK.