Vineri, a avut loc un eveniment așteptat de piața criptomonedelor: operațiunea prin care a fost înjumătățită (halving) recompensa primită de „minerii” care contribuie la crearea de bitcoin.
Cantitate totală de bitcoin a fost definită la 21 de milioane de unități de creatorul (creatorii) cunoscuți sub pseudonimul Satoshi Nakamoto, iar obiectivul „înjumătățirii” este acela de a controla rata de emitere a bitcoinilor. Următoarea operațiune de halving va avea loc în 2028. Până în prezent au fost „minați” peste 19 milioane de bitcoini, iar nivelul maxim ar urma să fie atins până în 2040.
Piața a răspuns cu calm la operațiune, bitcoin oprindu-se deasupra pragului de 60.000 dolari, semn că investitorii luaseră deja în calcul această măsură, după ce în 11 martie a fost atins maximul istoric de 73.797 dolari.
Bitcoin fluctua la sfârșitul săptămânii între 64.651 și 65.705 dolari iar ethereum se mișca în culoarul 3.130 – 3.196 dolari.