Connect with us

SPORT

CRISTIAN BALAJ (PREȘED. CFR CLUJ) – „Nu s-a pus problema intrării în insolvență”

Publicat cu

pe

Băimăreanul Cristian Balaj a susținut prima conferință de presă în calitate de președinte al clubului CFR Cluj. Cu această ocazie, fostul arbitru FIFA a dezmințit zvonul conform căruia gruparea clujeană ar urma să intre din nou în insolvență.

„E exclus subiectul insolvenței în cadrul clubului. Nu s-a pus problema. Suntem preocupați de creșterea performanței și de optimizarea raportului performanță – cheltuieli. Am discutat cu acționarii și conducerea și m-au asigurat că vom optimiza în cel mai scurt timp raportul cheltuieli-performanță. Există anumite datorii eșalonate și clubul și-a onorat plățile. Jucătorii au restanță un salariu, iar la finalul lunii se va achita acest salariu.

Totul depinde foarte mult de performanțele din perioada următoare din cupele europene. Nu vă ascund că avem discuții cu echipe care sunt interesate de jucători de la clubul nostru. În iarnă trebuie să facem o analiză clară. Avem jucători pe care nu-i folosim, dar îi plătim. E o situație pe care am găsit-o la club. Avem o listă foarte mare și e important ca jucătorii care nu prind echipa să se ducă să joace. Încă nu am discutat despre nume”, a declarat Cristian Balaj.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate