Sri Lanka își stinge luminile stradale pentru a face economie de electricitate, a anunțat joi ministrul energiei. Statul insular se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii zeci de ani, în timp ce srilankezii au de-a face cu pene de curent zilnice care pot dura și o jumătate de zi, informează Reuters.
Populația de 22 de milioane de oameni din Sri Lanka se confruntă cu întreruperi zilnice ale alimentării cu curent electric care pot dura până la 13 ore, în timp ce guvernul a rămas fără fondurile necesare cu care să plătească pentru importurile de combustibili din cauza lipsei rezervelor de valută
„Am instruit deja oficialii să închidă luminile stradale din toată țara pentru a ajuta la conservarea energiei”, le-a declarat ministrul energiei Pavithra Wanniarachchi reporterilor.
Penele de curent vor continua. Canicula a redus productivitatea centralelor hidroelectrice.