POLITICA

CRIZĂ UCRAINA – Vladimir Putin va purta astăzi convorbiri separate cu Emmanuel Macron și cu Joe Biden

Publicat cu

pe

Un reprezentant al Casei Albe a spus că Moscova a cerut inițial ca discuția să aibă loc luni, însă Washington a solicitat ca apelul să aibă loc astăzi, propunere acceptată de moscoviți. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat informația și a precizat că apelul a fost cerut de către partea americană. A adăugat că Putin va vorbi și cu președintele Franței Emmanuel Macron.

Agenția rusească de presă TASS transmite că discuția Putin-Macron va începe în jurul orei 14 (ora României), în timp ce CNN scrie că apelul dintre Putin și Biden va avea loc de la ora 18. Liderul francez a vizitat luni Moscova, marți a fost la Kiev, iar miercuri la Berlin, de unde a dat un semnal de unitate cu șefii de stat din Germania și Polonia.

Joe Biden a avut vineri seară consultări cu președintele Iohannis și alți lideri europeni. Potrivit The Guardian, care citează surse diplomatice, le-ar fi transmis că Vladimir Putin a hotărât să atace Ucraina. Oficial, nu a existat altă informație în acest sens decât cea a publicației britanice, însă după conferință, mai multe țări europene și-au evacuat personalul diplomatic din Ucraina și și-au sfătuit cetățenii să părăsească teritoriul țării.

Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate al lui Joe Biden, a declarat vineri că Rusia au suficient trupe lângă granița cu Ucraina pentru a desfășura o amplă operațiune militară și să captureze părți însemnate din Ucraina. A mai adăugat că, potrivit serviciilor de informații, Putin ar putea ordona o invazie chiar înainte de încheierea Jocurilor Olimpice, pe 20 februarie, invazie care să înceapă cu bombardamente aeriene și tiruri cu rachete.

Pe site-ul Ministerului rus de Externe, ministrul Serghei Lavrov a comentat că la nivel mondia este desfășurată o campanie mass-media de dezinformare, “cu scopul de a convinge întreaga lume că Rusia pregătește o invazie a Ucrainei. Națiunile vestice dezinformează, pentru a distrage atenția de la propriile acțiuni agresive”.

Potrivit Reuters și CNN, secretarul american al Apărării a semnat deja un ordin pentru trimiterea a încă 3.000 de militari în Polonia, pe lângă cei 1.700 deja aflați în țară, cu scopul de a-și “liniști” aliații și a descuraja orice posibilă agresiune îndreptată împotriva flancului estic al NATO. De asemenea, Administrația Americană analizează reducerea drastică a personalului pe care-l mai are în Ucraina, precum și retragerea observatorilor trimiși în numele OSCE.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version