Echipa de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare anunță că a ajuns la o înțelegere cu patru dintre jucătoarele străine pentru prelungirea raporturilor contractuale. Este vorba de golghetera echipei Alba Chiara Spugnini Santome, unul dintre cei mai valoroși pivoți din Liga Florilor, Maria Gomes da Costa, Katarina Pavlovic și Magda Cazanga.
Alba Chiara Spugnini Santome – pivot, sportvă născută în 30 iunie 2000 (urmează să împlinească 24 de ani), cu prezențe în echipa națională a Spaniei (19 meciuri / 23 goluri). Alba a venit în vara anului trecut la Minaur, a evoluat în 19 meciuri pentru Minaur (campionat și cupă), reușind 92 de goluri.
Maria Gomes da Costa – inter stânga, sportivă născută în 13 aprilie 1999. De asmenea, convocată în mai multe rânduri la naționala Spaniei (11 meciuri / 13 goluri). A venit în vară la Minaur, alături de Alba, a jucat în 17 meciuri și a marcat 23 de goluri.
Katarina Pavlovic – inter dreapta, sportivă născută în data de 30 ianuarie 1995, componentă a echipei naționale a Croației. Și ea a fost transferată în vară la echipa noastră, jucând în 19 meciuri, cu 83 de goluri marcate.
Magda Cazanga – inter stânga, sportivă născută în 28 mai 1991, componentă a echipei naționale a Angolei. Magda este în cel de-al doilea sezon la echipa Minaur, pentru care a jucat 35 de partide, cu 165 de goluri marcate.