Connect with us



SPORT

CS MINAUR – Despre salarii restante și ce a descoperit DNA la club

Publicat cu

pe

Salariile restante către sportivi Clubului Sportiv Minaur Baia Mare vor fi onorate până la sfârşitul acestui an, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş.

„Intenţia noastră e să plătim în fiecare lună, încât la sfârşitul primului semestru sa avem maxim două luni de întârziere, iar până la sfârşitul anului toate plăţile să fie la zi”, a spus Doru Dăncuş.

În acest moment, la echipele de handbal fete şi băieţi, dar şi la fotbal, se înregistrează între 3 şi 5 luni de salarii restante.

Potrivit Agerpres, Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a anunţat în luna ianuarie că a fost înregistrat un dosar penal în care s-au efectuat cercetări sub aspectul infracţiunilor de instigare la obţinerea ilegală de fonduri în formă continuată (două acţiuni) deturnare de fonduri, obţinere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi complicitate la evaziune fiscală a patru persoane din administraţia clubului.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate