Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CU PERMISUL SUSPENDAT – Un maramureșean a încercat să iasă din țară la volanul unui autoturism

Publicat cu

pe

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la controlul de frontieră un cetățean român care conducea un autoturism, deși acest drept i-a fost anterior suspendat.

„Miercuri, 09 octombrie, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un maramureșean în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

La efectuarea controlului de frontieră, bărbatului i-a fost solicitat și permisul de conducere, astfel, în urma verificărilor, colegii noștri au constatat că acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce din 14.09.2024”, transmit reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo