Înființarea primului muzeu al Țării Chioarului în orașul Șomcuta Mare este tot mai aproape de realitate datorită implicării Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
”În urma colaborării cu Primăria Orașului Șomcuta Mare, în această perioadă, o parte din echipa Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș contribuie la amenajarea sălilor de expoziție etnografică ale Centrului Multifuncțional „Cetate”, susținând ideea înființării primului muzeu al Țării Chioarului”, informează Muzeul Satului Baia Mare.