Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Cum s-a întâmplat accidentul de azi din Baia Sprie

Publicat cu

pe

O clipă de neatenție poate schimba viața unui om. Azi, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au intervenit pe strada Gutinului din localitate pentru soluționarea unui accident rutier.

Verificările efectuate de polițiști la fața locului au stabilit faptul că un tânăr de 25 ani, care conducea un autoturism, ca urmare a desfășurării unor activități de natură a-i distrage atenția, a plonjat în albia râului Săsar.

„În urma accidentului rutier, atât conducătorul auto, cât și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 39 de ani au suferit leziuni corporale. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar sub supravegherea procurorului de caz continuă cercetările”, subliniază IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo