Formaţiile Glasgow Rangers şi Eintracht Frankfurt s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Leipzig, respectiv West Ham.
Rangers, fără Ianis Hagi, care este accidentat, a învins Leipzig cu scorul de 3-1 în returul semifinalelor, după ce în tur scorul a fost 1-0 pentru Leipzig.
Eintracht Frankfurt s-a calificat după ce a învins, pe teren propriu, scor 1-0, echipa West Ham, în meciul retur din semifinale.
Finala se va disputa în 18 mai, la Sevilla.
Formaţiile AS Roma şi Feyenoord s-au calificat, joi, în finala Conference League, trecând în semifinale de Leicester City, respectiv Olympique Marseille.
Feyenoord, echipă la care este legitimat Valentin Cojocaru, a remizat în deplasare cu Marseille, scor 0-0, în returul semifinalelor. Cojocaru a fost rezervă. În tur, scorul a fost 3-2 pentru Feyenoord.
AS Roma a învins acasă, cu scorul de 1-0, Leicester City. A marcat Abraham, în minutul 11. În tur, scorul a fost 1-1.
Finala se va disputa în data de 25 mai, la Tirana.