SPORT

CUPA ROMÂNIEI (turul II) – CS Minaur a eliminat din competiție Unirea Sânnicolau Mare, după un joc modest

Publicat cu

pe

CS Minaur a obținut o calificare scontată în sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin, după ce a învins în deplasare, în turul II (optimi de finală), Unirea Sânnicolau Mare (Divizia A).

Impulsionață de numeroșii spectatori prezenți în sală, în prima repriză Unirea a jucat de la egal la egal cu vicecampioana României. Băimărenii s-au angrenat în jocul lent al gazdelor, iar în ofensivă au dat dovadă de superficialitate.

În repriza a doua, pe măsură ce bănățenii au terminat benzina, lucrurile au intrat oarecum în normal. Oaspeții au comis în continuare destul de multe greșeli, dar s-au impus în final la șapte goluri diferență.

Omul meciului a fost veteranul Unirii, Ioan Stan, care, la 37 de ani și câteva kilograme în plus, a tras echipa după el și a fost golgheterul meciului, cu 13 goluri.

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Minaur Baia Mare 30-37 (17-18)

Unirea: Hegedus (6 intervenții), Tîrziu (o intervenție) – Mircsov, Morar 2/5, Ciorogaru 0/2, Jian, Vișan 4 (1 din 7m)/5, Mutu 1/1, Berta, Roosz 8/15, Gabor 1/1, Cosoi, Drăgănescu 1/4, Stan 13/21, Hiticaș, Voicu.

Minaur: Buzogany (7 intervenții, a apărat și un 7 metri), Sîncu (6 intervenții) – Buguleț 3/5, Teca, Vujovic 5/8, Ardelean 0/1, Kozakevych, Ratkovic 2/3, Bușecan, E. Pop 1/4, Da Silva 5/7, Fotache 2/3, L. Sabou 4/5 (1 din 7m), Bera 6 (1 din 7m)/7, Dobra 3/3, Mănescu 6/8. Antrenor: Alexandru Sabou.

Aruncări de la 7 metri: 3-2, transformate 1-2. Au ratat: Vișan, Drăgănescu. Minute de eliminare: 0-12.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version