ACTUALITATE

CUTREMUR – Cutremurul din Gorj nu are legătură cu Turcia

Publicat cu

pe

Cutremurul cu magnitudinea 5,2 care a avut loc luni după-amiaza în zona seismică Gorj nu are nicio legătură cu cele care se produc în Turcia, pentru că este pe altă placă tectonică, a declarat pentru Agerpres, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

„Nu are legătură cu Turcia, nu are cum. M-am uitat peste mişcările plăcii cu date de GPS, de la est la vest, la sud, a plăcii anatoliene, iar ale noastre dacă au legătură au cu cele din Serbia, din Croaţia, din zona aceasta. Este pe altă placă tectonică. Cutremure au mai fost în zona seismică Gorj, dar foarte rare, au mai fost în anii 1980, 1910, 1893 dar cu magnitudini mici, în jur de 4. Nu anunţă nimic. Este ceva normal”, a precizat Ionescu.

Directorul general al INCDFP a explicat, de asemenea, că regiunea în care a avut loc seismul nu are suficientă energie să dea cutremure mai mari decât cel care a fost.

„Regiunea de aici nu poate, nu are suficientă energie să dea cutremure mai mari decât cel care a fost acum. Este unul dintre cutremurele mari”, a precizat Ionescu, potrivit g4media.ro.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version