Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

De-acum se pot obține și certificate digitale de căsătorie

Publicat cu

pe

Anunț important pentru români făcut de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor. Instituția este angrenată, prin personalul din subordine, în două mari proiecte care constau în digitalizarea și creșterea gradului de încredere în serviciile publice prestate cetățenilor de către Ministerul Afacerilor Interne.

„Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă “ – SIIEASC este un Sistem informatic implementat în scopul digitalizării stării civile, reducerii birocrației și timpului de așteptare. Obiectivul general este de a sprijinii digitalizarea de la nivelul administrației publice, prin informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea și eliberarea documentelor de stare civilă, precum și pentru implementarea suportului necesar dezvoltării și accesării serviciilor electronice ce au la bază informații de stare civilă pentru cele 4 evenimente primare de viață: „naștere”, „căsătorie”, „divorț” și „deces”. Începând cu data de 18 aprilie 2024, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Evidență a Persoanelor, precum şi al Direcțiilor Locale de Evidență a Persoanelor implicate, a întreprins activitatea de extindere a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, prin operaționalizarea platformei destinate activității ofițerilor de stare civilă prin înregistrarea doar în format digital a evenimentelor de viață „naștere” și „deces”.

Până la data de 23 august 2024, accesarea serviciilor digitale privind evenimentele de viață „naștere” și „deces” a devenit accesibilă pentru locuitorii a 2.445 de unități administrativ-teritoriale (municipii reședință de județ, municipii, orașe și comune).

Începând cu data de 24 august a.c., platforma destinată activității ofițerilor de stare civilă a devenit accesibilă și pentru înregistrarea exclusiv în format digital a evenimentului de viață „căsătorie””, anunță Direcția mai sus amintită.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo