Biroul de presă al Patriarhiei Române a anunțat că, începând de vineri, 5 iulie, noul consilier coordonator va fi preot dr. Adrian Agachi, care va prelua inclusiv atribuțiile postului de comunicator al Patriarhiei Române în relația cu presa.
„Dorim să mulțumim domnului Vasile Bănescu atât pentru întreaga contribuție la o benefică și eficientă comunicare între Patriarhia Română și presa națională, cât și pentru susținerea și încurajarea de care au beneficiat membrii Biroului de presă din partea domniei sale. Activitatea Biroului de presă va continua pe aceeași cale a comunicării instituționale oneste și prompte cu reprezentanții mass‑media”, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Pe rețelele de socializare sunt mulți cei care consideră că Patriarhia Română a luat o decizie greșită când a decis schimbarea lui Vasile Bănescu.
De altfel, Bănescu a postat pe rețelele sociale un mesaj: „O frază cu sens e una urmată de un punct, dincolo de care poate începe alta. Esențială e conversația, pe cât posibil neîntreruptă, dintre trecut și prezent. Mergând cu toții înainte, precum îngerul din tabloul lui Klee, nu cu spatele, ci cu fața la trecutul care ne-a întâlnit și care trebuie salvat împreună cu noi. Prin neuitare.
Mulțumesc tuturor celor ce au făcut și fac posibilă conversația cu sens roditor, atât înainte, cât și după punctul frazei recent încheiate. Cea care ne-a unit. Mulțumesc pentru toate gândurile bune, prea puțin meritate, prea generoase”.
Dragoș HOJDA