Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

De ce flacăra roșie de la aragaz indică un pericol?

Publicat cu

pe

Sunt lucruri banale pe care poate ar fi bine să le știe toată lumea. Potrivit Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Poienile de sub Munte, știați că flacăra roșie de la aragaz indică un pericol? În mod normal, un aragaz care funcționează corect trebuie să aibă o flacără albastră, clară și stabilă. Această culoare arată că gazul arde complet și eficient.

„Când flacăra devine roșiatică, portocalie sau galbenă, lucrurile se schimbă. O flacără roșie apare, de obicei, atunci când arderea nu este completă. Cauzele pot fi simple și anume arzătoare murdare, duze înfundate sau lipsa oxigenului. În alte cazuri, problema poate fi mai serioasă și poate indica un defect al aragazului sau o alimentare incorectă cu gaz. Pericolul real apare din cauza gazelor rezultate în urma arderii incomplete. Printre acestea se află monoxidul de carbon, un gaz extrem de periculos, incolor și inodor.

Expunerea prelungită poate provoca amețeli, dureri de cap, greață, iar în cazuri grave poate fi fatală. Un alt semn de avertizare este depunerea de funingine pe vase sau în jurul arzătorului. Acest lucru indică faptul că gazul nu arde corect și că problema persistă de ceva timp. De asemenea, consumul de gaz poate crește, iar mâncarea se gătește mai greu. Dacă observați o flacără roșie, este recomandat să curățați arzătoarele și să aerisiți bine încăperea. Dacă problema continuă, aragazul trebuie verificat de un specialist autorizat”, anunță SVSU Poieni.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo