Fără categorie

De ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?

Publicat cu

pe

Pentru a afla de ce femeile din Japonia traiesc mai mult decat barbatii, oamenii de stiinta au comparat schimbarile din sistemul imunitar, ce apar odata cu inaintarea in varsta.

Rezultatele lor au sugerat ca sistemele imunitare ale femeilor imbatranesc mai incet decat cele ale barbatilor. Astfel, se pare ca aceasta incetinire a declinului le ajuta pe femei sa traiasca mai mult.

La oameni, informatiile privind functiile imunologice sunt masurate, in general, din serul si celulele din sange. Asadar, pentru a testa teoria conform careia schimbarile sistemului imunitar asociate cu inaintarea in varsta difera de la barbati la femei, oamenii de stiinta au analizat probe de sange prelevate de la voluntari clinic sanatosi cu varste cuprinse intre 20 si 90 de ani.

In randul ambelor sexe s-a constatat ca numarul total de celule sanguine, inclusiv cele neutrofile, detinute de o persoana scad odata cu inaintarea in varsta. Neutrofilele sunt un tip de celule albe responsabil cu protectia impotriva infectiilor. Ele sunt produse in maduva spinarii si eliberate in luxul sanguin pentru a calatori acolo unde este nevoie de ele.

Si numarul limfocitelor, un alt tip de celule albe asociate cu sustinerea imunitatii, descreste la barbati odata cu inaintarea in varsta, dar creste la femei. Doua tipuri de limfocitele sunt celulele B si celulele T. Celulele B actioneaza prin secretarea anticorpilor in fluidele din corp. Anticorpii se ataseaza de corpii potential daunatori care circula prin fluxul sanguin, marcandu-i astfel incat si alte celule sa ii atace. La atacul acestor corpi marcati contribuie si celulele T si alte celule ale sistemului imunitar.

In general, barbatii tineri au un nivel mai ridicat de limfocite, comparativ cu femeile de aceeasi varsta. Totusi, odata ce oamenii inainteaza in varsta, barbatii si femeile ajung sa aiba un nivel similar de limfocite. Acum, insa, analizand mai in detaliu, cercetatorii au constatat ca rata declinului inregistrat de celulele T si B este mai lenta la femei, decat la barbati.

Alte tipuri de limfocite, printre care se numara si celulele T CD4+ si celulele NK (natural killer), se multiplica odata cu varsta, iar rata acestei cresteri este mai mare la femei. In mod similar, declinul asociat cu varsta al nivelului de Interleukina-6 si Interleukina-10 (IL-10) (molecule semnalizatoare implicate in comunicarea celulelor) era mai accentuat la barbati. De asemenea, in randul barbatilor s-a observat si o descrestere dependenta de varsta a celulelor rosii.

Din cauza ca IL-10 este cunoscuta ca avand un efect supresor asupra imunitatii, cercetatorii sugereaza ca un nivel scazut al acestor molecule in randul femeilor ar explica de ce declinul asociat cu varsta al mai multor parametrii imunologici este mai pronuntat in randul subiectilor de sex feminin, decat in cel al barbatilor.

„Procesul de imbatranire este diferit pentru barbati si femei, din multe motive. Femeile au mai mult estrogen decat barbatii, iar asta pare sa le apere de boli cardiovasculare pana la menopauza. Hormonii de sex afecteaza si sistemul imunitar, mai ales anumite tipuri de limfocite”, a explicat Katsuiku Hirokawa, de la Tokyo Medical & Dental University Open Laboratory.

De mult timp oamenii de stiinta s-au gandit ca genul influenteaza sistemul imunitar. la femeile aflate la postmenopauza, schimbarile de la nivelul sistemului imunitar sunt atribuite deprivarii de estrogen. De fapt, modul diferit in care imbatraneste sistemul imunitar la femei si la barbati face parte din acele procese ce se modifica odata cu inaintarea in varsta. Totusi, diferenta dintre sexe este de cativa ani. In Japonia, speranta de viata la nastere pentru barbati este de 79 de ani, in timp ce la femei este de 86 de ani. In medie, la nivel global, femeile traiesc cu 6-8 ani mai mult decat barbatii.

Sursa: Medical Daily

 

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version