În data de 14.02.2023 la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în incinta Ambulatorului Integrat, începând cu orele 8.00 se va desfășura prima ediție din acest an a campaniei de donare de sânge ”Voi puneti sânge, noi suflet”.
Spitalul Municipal Sighetu Marmației în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș organizeaza o campanie inedită de donare a sângelui. Prin acest eveniment ne dorim să vă deschidem sufletul și inima către un gest frumos, simbol al implicării și iubirii, poate chiar o donare de sânge în cuplu. Da, chiar de Valentine’s Day! Pentru că noi așa considerăm că putem sărbători exemplar luna iubirii, dăruind sânge și speranță celor care nevoie de sânge. Și chiar dacă ziua îndrăgostiților vă găsește fără pereche , nimic nu e pierdut. Convingeți un prieten, o prietenă să vă însoțească, sau veniți pur și simplu singuri. Știm cu totii că sunt mulți oameni care au nevoie de voi.
Cu această ocazie avem posibilitatea să ne arătăm recunoștința pentru sănătatea noastră, pentru ce avem, pentru ce suntem. Un donator poate salva până la 3 vieți, așa că vă așteptăm să vă alăturați acțiunii noastre și să dăruim sange, transmit reprezentanții Spitalului Municipal Sighetu Marmației.