ACTUALITATE

DE ZIUA LOR – Activități dedicate copiilor la muzeele din Baia Mare

Publicat cu

pe

Cu ocazia celebrării Zilei Copilului, Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Salvamont Maramureș și Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», organizează o serie de activități dedicate copiilor, pentru ca aceștia să se bucure de această zi specială alături de părinți, bunici și prieteni.
„Între orele 10:00 și 12:00, Muzeul de Etnografie împreună cu Palatul Copiilor Baia Mare organizează ateliere de pictură, de arte textile și confecții, iar de la ora 12:00 copii sunt invitați să participe la Cercul de dans popular. Aceste activități se vor desfășura la Muzeul Satului din Baia Mare.
Tot în Satul de pe Deal, echipa Salvamont Maramureș a pregătit mai multe ateliere în cadrul cărora copiii vor învăța cum să fie pregătiți pentru drumeții, și anume: acordarea primului ajutor, cum ne pregătim bagajul pentru munte, echipamentul necesar pentru drumeții, cum apelăm Dispeceratul Național Salvamont și multe alte informații utile și interesante pentru ieșirile în natură.
Activitățile organizate de salvatorii montani se vor desfășura pe parcursul a trei zile, 1, 2 și 3 iunie, în intervalul orar 10:00-16:00.
Și Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a pregătit un program special, cu intrare gratuită pentru copii, în 1 Iunie, între orele 11:00-13:00, respectiv 14:00-16:00.
Cei mici sunt invitați să participe la atelierele de creație Păsări, a căror tematică este inspirată de motivele picturale și cromatica lucrărilor din patrimoniul muzeului. Participanții vor putea crea, îndrumați de către educatorul muzeal Emese Bonta, modele tridimensionale inedite și picturi originale ale vietăților înaripate”, informează reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.
Participarea se face pe baza unei înscrieri prealabile la adresa de e-mail muzartbm@yahoo.com. Atelierele sunt destinate copiilor cu vârsta între 6-14 ani, iar numărul maxim de participanți este de 12 participanți/atelier.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version