ACTUALITATE

DECI? – Se spune sau nu „La mulți ani” pe 15 august, de Sfânta Maria?

Publicat cu

pe

Un răspuns definitiv este imposibil de oferit și subiectul a stârnit controverse și certuri, fiindcă sunt oameni care consideră că pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se pomenesc doar morții, iar ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, când este Nașterea Maicii Domnului.

Sunt preoți care au ieșit public și au spus că „Adormirea Maicii Domnului” înseamnă mutarea ei cu trupul la ceruri, adică învierea ei, deci o mutare la viață, astfel că avem motive de bucurie și putem spune liniștiți „La mulți ani” și pe 15 august, nu doar pe 8 septembrie.

Oamenii care nu sunt foarte preocupați de religie nu se vor supăra dacă spunem „La mulți ani” pe 15 august fiindcă, neștiind contextul teologic și interpretările, nu au de ce să fie deranjați.

O parte dintre credincioșii practicanți ar putea primi cu rezervă urarea, considerând-o nepotrivită, însă în cele mai multe cazuri nu ar trebui să fie nicio problemă în a-i spune Mariei, Marianei sau lui Marian, „La mulți ani!” chiar și la mijloc de august.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version