Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, respingând, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte.
Astfel, a fost menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (instanţa de fond), prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces.
Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.