Un război în Ucraina pare iminent în acest moment, după ce Vladimir Putin a anunțat o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării.
„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.
Președintele Rusiei a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a precizat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia. Putin a mai spus că acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.
În aceeași declarație televizată, preşedintele Rusiei s-a adresat militarilor ucraineni spunându-le că părinţii şi bunicii lor nu au luptat „pentru ca voi să puteţi ajuta neo-naziştii”. El a adăugat că doreşte să încerce să demilitarizeze şi să „de-nazifice” Ucraina.
foto bbc.com