Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

DEMERS – Senatorul Țâgârlaș cere Ministerului Culturii să identifice proprietarul Cetății Chioarului

Publicat cu

pe

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș se implică pentru identificarea proprietarului de drept al Cetății Chioarului (situată în apropiere de Berchezoaia), adresând Ministerului Culturii o interpelare în acest sens. Acesta spune că monumentul nu poate fi abandonat, dată fiind importanța istorică pe care l-a avut în trecut.

”Cetatea Chioarului constituie unul dintre reperele istoriei noastre medievale. Este un monument care a avut o însemnată importanță militară și economică de la 1300 și până la 1711, când a fost dărâmată. Este un monument care nu poate fi abandonat. Astfel, am adresat o interpelare ministrului Culturii, Natalia-Elena Intotero, pentru a clarifica stadiul demersurilor inițiate de Consiliul Județean Maramureș și de Prefectul județului Maramureș privind identificarea proprietarului de drept al Cetății Chioarului.

Fortificația medievală face parte din patrimoniul istoric și cultural al Maramureșului. Cu toate acestea, statutul juridic rămâne neclar, ceea ce împiedică inițierea unor lucrări de restaurare și conservare. Am solicitat Ministerului Culturii desemnarea urgentă a unui colectiv de lucru care să efectueze cercetările necesare pentru stabilirea proprietarului de drept. În cazul în care Ministerul Culturii nu își asumă aceste demersuri, voi susține procedurile necesare pentru preluarea cetății în domeniul public al județului Maramureș.

Maramureșul are nevoie de o strategie reală pentru protejarea și valorificarea patrimoniului istoric, iar Cetatea Chioarului este un exemplu. Voi urmări îndeaproape răspunsul Ministerului Culturii și voi reveni cu detalii când interpelarea mea va avea un răspuns”, a spus Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Vlad HERMAN

Actualitate

YHP Logo