Potrivit acestora, Cioloş a convocat o nouă şedinţă de Birou Naţional în jurul orei 15:30 şi i-a anunţat pe membrii acestui for că demisionează, dar că rămâne în continuare membru.
El i-a urat mult succes lui Cătălin Drulă, au mai precizat sursele citate. Drulă va prelua şefia USR în calitate de preşedinte interimar, deoarece este vicepreşedintele cu cele mai multe voturi obţinute la congres.
Ulterior, Dacian Cioloş a transmis şi un mesaj către parlamentarii USR:
- ”Bună colegi. Din motivele pe care am avut ocazia să le expun în partid în aceste ultime zile, în urma votului de azi din BN asupra Programului meu ca preşedinte, am decis să-mi depun mandatul de preşedinte al USR. Intenţionez să rămân în continuare în partid şi să susţin, ca membru, lucrurile care cred că ar trebui făcute. Vă mulţumesc pentru felul în care am lucrat împreună, vă urez mult succes şi să ne vedem cu bine. Îi urez mult succes lui Cătălin Drulă pentru interimatul pe care-l va prelua. Dacă credeţi că vreodată vă pot ajuta cu ceva, sunt alături de voi”.
Demisia lui Dacian Cioloş vine după ce programul politic propus membrilor conducerii partidului a fost respins la vot, cu 14 voturi ”împotrivă” şi 11 ”pentru”.
Preşedintele USR nu a vrut să renunţe la punctele din programul propus săptămâna trecută şi care au generat tensiuni majore în partid, printre care înfiinţarea unei comisii de experţi şi demiterea secretrarului general al formaţiunii, au declarat pentru News.ro surse participante la şedinţa Biroului Naţional (BN). Este vorba de comisia de experţi care să propună miniştrii, demiterea secretarului general al USR, Geroge Marussi şi impunerea unei alte persoane, interzicerea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie.