Democrația nu se urlă: De ce vocea stridentă a lui George Simion nu aduce schimbare, ci haos

George Simion strigă. Mereu. În Parlament, în piețe, la televizor. Tonul ridicat a devenit marca lui personală. Pentru unii, pare curaj. Pentru alții, pare putere. Dar, în realitate, e doar zgomot. Și România nu are nevoie de zgomot. Are nevoie de soluții.

Democrația nu înseamnă cine urlă mai tare. Înseamnă cine ascultă, cine negociază, cine înțelege complexitatea problemelor și vine cu răspunsuri. Dar Simion nu negociază. Nu ascultă. Nu propune. Doar acuză, instigă, învrăjbește.

Orice voce care respinge compromisurile, care refuză instituțiile, care nu recunoaște legitimitatea alegerilor sau a legii, nu construiește democrație. O demolează.

Simion își prezintă comportamentul ca pe o formă de rezistență. Dar nu e rezistență. Este sabotaj. El nu vrea să reformeze sistemul din interior. Vrea să-l arunce în aer.

Și poate unii îl admiră pentru tonul său. Dar întrebarea e: la ce folosește? Ce s-a schimbat în bine în viața ta de când Simion strigă în numele tău? Ți-a scăzut prețul la benzină? Ți s-a reparat drumul? Ți-a crescut salariul?

Răspunsul e clar: nu. Pentru că vocea stridentă nu aduce progres. Aduce haos. Și haosul este mediul perfect pentru ca democrația să moară în tăcere, în spatele urletelor. România are nevoie de oameni calmi, serioși, competenți. Nu de lideri furioși care tratează totul ca pe o scenă de protest continuu. Dacă vrei schimbare reală, nu o cauți în scandal. O construiești în liniște, cu răbdare și responsabilitate.