Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Deputatul Ionel Bogdan: România are nevoie rapid de pachetul 2 de reforme al Guvernului Bolojan

Publicat cu

pe

Deputatul Ionel Bogdan susține că țara are nevoie cât mai repede de pachetul 2 de reforme propus de Guvernul Bolojan, adăugând că există deja o întârziere în adoptarea acestui pachet. O întârziere care ne costă pe toți.

”România are nevoie rapid de pachetul 2 de reforme al Guvernului Bolojan. Această coaliție rămâne credibilă în ochii românilor atâta vreme cât face reforme structurale, reforme pe care cetățenii le așteaptă de prea mult timp. O coaliție care nu schimbă țara și administrația în bine nu se mai justifică în ochii oamenilor.

Acest pachet e începutul reformei statului. Eficientizăm administrația publică, închidem portițe pentru evaziunea fiscală, asigurăm echitate în sistemul pensiilor, introducem responsabilitate sporită în sistemul de sănătate publică și facem ordine în companiile de stat.

Deja suntem în întârziere cu acest pachet, iar această întârziere ne costă pe toți. Fiecare zi de amânare înseamnă pierderi pentru bugetul statului și adâncește frustrarea oamenilor. Coaliția nu trebuie să uite aceste lucruri nicio clipă. Programul de guvernare impune un ritm alert al reformelor, de care trebuie să ținem cont cu toții. Premierul Ilie Bolojan a stabilit ritmul corect, exact în linia programului de guvernare, iar noi toți trebuie să livrăm rezultate. În lipsa lor, punem țara pe tavă extremiștilor și rusofililor”, a spus deputatul Ionel Bogdan.

24NewsMM

Actualitate

YHP Logo