ACTUALITATE

DIASPORA – Românii din UE și SUA au trimis 740 de milioane de euro prin Revolut, în primele şase luni din 2023

Publicat cu

pe

Totalul fondurilor transferate din afara țării prin Revolut au crescut cu 5% în primul semestru din 2023. Numai din 10 țări din UE și SUA au fost transferate fonduri personale de 740 de milioane de euro, conform unui comunicat de presă a Revolut.

Transferurile muncitorilor străini din România (în speță asiatici) au crescut cu 10%. Suma medie trimisă de părinți copiilor aflați la studii în Anglia, Germania și SUA a fost de 1.290 de euro.

Fondurile personale transferate în România, în primele șase luni ale anului, au crescut cu 5% față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor înregistrate de super-aplicația financiară Revolut, care are 30 de milioane de clienți, din care 3 milioane în România.

În același timp, fondurile trimise către România de utilizatorii din primele 10 țări (Regatul Unit, Germania, Irlanda, Olanda, Franța, Italia, SUA, Spania, Belgia și Elveția) s-au majorat cu 12% comparativ cu perioada anterioară, depășind valoarea de 740 de milioane de euro.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version