Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DIASPORA – Un cetățean din 10 din zona Torino este român

Publicat cu

pe

„Peste o zecime dintre rezidenții români din oraşul şi din provincia Torino desfășoară activități independente. Din cele aproximativ 31.000 de companii străine prezente, 23% sunt deținute de români, iar în ultimul an două mari entități antreprenoriale românești au ales Torino pentru noi investiții”, transmite ANSA.

„Un cetățean din 10 din zona Torino este român”, explică consulul, amintind că „la 1 ianuarie 2022 erau înregistrați 88.068 cetățeni români, adică 42,2% din străinii aflaţi la Torino și în provincia Torino, din care 44.383 locuiau în capitală. Există multe asociații care au aderat de câțiva ani la Federația Asociațiilor Române și Moldovenești din Piemont. În plus, la nivel universitar, Universitatea din Torino este una dintre universitățile italiene cu cei mai mulţi studenți romani, o mie la UniTo și tot atâţia la Politehnică.

Comunitatea noastră este o comunitate matură care acum este foarte bine integrată în contextul torinez”. Pe de altă parte, participarea scăzută la a romanilor la viața publică reprezintă un element critic.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo