Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DIGITALIZARE – Din acest an, înmatricularea vehiculelor va fi posibilă online

Publicat cu

pe

Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite cetățenilor. Începând cu acest an, înmatricularea vehiculelor va fi posibilă online, la câteva click-uri distanță, prin intermediul unei platforme a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Odată ce platforma va deveni operațională timpul petrecut la ghișeele special amenajate va fi redus la minim, iar costurile de deplasare la sediile serviciilor de înmatriculări vor fi eliminate. Cu excepția ridicării numerelor de înmatriculare, care va rămâne o necesitate fizică, toate celelalte aspecte ale procesului de înmatriculare vor fi realizate online.

În urma intrării în vigoare a OUG nr. 38/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a fost abilitată să dezvolte și să administreze o platformă informatică prin intermediul căreia cetățeanul va avea posibilitatea să solicite integral online transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau radierea unui vehicul.

În prezent, specialiștii Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări dezvoltă platforma online prin conectarea cu alte instituții relevante în acest demers, pentru a asigura un proces de înmatriculare eficient, simplu și fără probleme.

Pe lângă avantajele oferite de posibilitatea efectuării online a operațiunilor din sfera înmatriculării vehiculelor, solicitantul nu va mai avea obligația de a se adresa organului fiscal pentru declararea vehiculului, iar numărul de documente necesare va fi redus semnificativ.

Platforma va oferi claritate și transparență în procesul de înmatriculare, iar informațiile vor fi accesibile rapid și ușor pentru toți utilizatorii, indiferent de dispozitivul pe care îl vor folosi.

Pentru mai multe informații, accesați https://dgpci.mai.gov.ro/.

Actualitate

YHP Logo