Connect with us

SANATATE

DIN 1 FEBRUARIE – Reguli noi de călătorie în UE, pentru cei cu certificat verde

Publicat cu

pe

Marți, 25 ianuarie, țările membre UE au decis ca europenii vaccinaţi împotriva Covid-19 sau trecuți prin boală să poată călători pe teritoriul Uniunii Europene doar pe baza certificatului verde. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să facă un test PCR, începând din data de 1 februarie.

„Acordul la care s-a ajuns plasează, aşadar, certificatul digital al UE privind COVID în centrul abordării noastre coordonate. Este important ca statele membre să dea curs acestui acord şi să pună în aplicare fără întârziere normele convenite. Fiecare stat membru decide în funcţie de situaţia cu care se confruntă. Varianta Omicron s-a răspândit până acum în întreaga Europă şi este timpul să analizăm dacă pot fi eliminate măsurile suplimentare privind călătoriile pe care o serie de state membre le-au introdus în ultimele săptămâni, îngreunând şi reducând previzibilitatea călătoriilor în întreaga UE. Le solicităm acum tuturor statelor membre să pună rapid în aplicare normele comune pentru a asigura coordonarea şi claritatea pentru cetăţenii şi călătorii europeni”, au declarat comisarii europeni Stella Kyriakides (sănătate) şi Didier Reynders (justiţie), potrivit Agerpres.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate