IMPORTANT

DIN ACEASTĂ LUNĂ – Reguli noi pentru saloanele de tatuaje

Publicat cu

pe

Luna mai aduce reguli noi penrru saloanele de înfrumusețare, dar și de tatuaje sau piercing. Este vorba despre Ordinul nr. 1648/2024 privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare şi saloanele de tatuaj, piercing şi implantare dermală, care se aplică din 10 mai.

Regui noi pentru saloanele de tatuaj. Primul lucru de menționat și care nu se întâmplă prea des este că după efectuarea procedurii de tatuare, piercing/implantare dermală, operatorul are obligaţia să pună în vedere clientului să revină după 3 zile la control şi la tratament sau ori de câte ori este nevoie.

„Modulul pentru efectuarea activităţii de tatuare trebuie să cuprindă: fotoliu-pat pentru client, masă de lucru pentru pigmenţi şi compartimente pentru materialele necesare procedurii de tatuare, scaun pentru operator, instrumentar şi materiale de lucru specifice activităţii, cutii cu capac şi dezinfectant pentru instrumentarul folosit, cutie specială pentru materiale înţepătoare şi tăietoare, recipient pentru deşeuri nepericuloase. Înregistrările referitoare la clienţi, registrele şi declaraţiile pe propria răspundere pentru procedurile de tatuare artistică, tatuare cosmetică, piercing şi implantare dermală se păstrează de către operator timp de 2 ani de la data efectuării procedurii.

Înainte de începerea procedurilor de piercing, tatuare artistică, tatuare cosmetică, implantare dermală, clientul este informat asupra posibilelor riscuri generate de procedură, asupra măsurilor de igienă ce trebuie luate după efectuarea procedurii şi asupra altor detalii tehnice despre tratament. Fiecare solicitant trebuie să completeze şi să semneze o declaraţie pe propria răspundere, pentru procedura de tatuaj şi pentru procedura de piercing/implantare dermală, după caz, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme.
La nivelul salonului de tatuaj, piercing şi implantare dermală trebuie să existe un registru care să cuprindă data la care s-a efectuat procedura, date despre client: nume şi număr de telefon, procedura efectuată: tatuare artistică, tatuare cosmetică şi/sau piercing, respectiv situaţii în care au intervenit evenimente neplăcute cauzate de procedură.

Este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal şi implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepţia piercingului din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui. Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Este interzisă efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale. Operatorii au obligaţia de a nu efectua proceduri persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care dovedesc o incapacitate de decizie din cauza utilizării alcoolului, medicamentelor sau drogurilor, persoanelor care prezintă semne de injectare intravenoasă a drogurilor, persoanelor care prezintă arsuri de soare, boli de piele sau cicatrice în zona aleasă pentru tatuare şi/sau piercing şi/sau implant dermal sau persoanelor care au afecţiuni dermatologice, inflamaţii sau infecţii prezente în zona în care urmează a fi executată procedura”, se precizează în respectivul ordin al MS.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version