ACTUALITATE

DIN CE ÎN CE MAI FIERBINTE – 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România

Publicat cu

pe

Potrivit specialiștilor de la Administratia Nationala de Meteorologie RA, anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, temperatura medie anuală fiind de 11.77°C, iar abaterea termică de 1.55°C faţă de media perioadei 1981-2010.

Cei mai călduroşi 5 ani din perioada 1900-2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007, iar intervalul 2012-2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confimă în mod evident tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi în ţara noastră.

Perioada 1991-2020, considerată perioadă climatică actuală de referinţă conform recomandărilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, înregistrează o creştere cu 0.5 C la nivelul temperaturii medii multianuale anuale a aerului în România, faţă de perioada anterioară 1981-2010. La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior.

La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version