Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

DN 76 – Grav accident de circulație cu doi decedați

Publicat cu

pe

Un grav accident de circulație, în urma căruia două persoane au decedat, s-a produs ieri pe DN 76, în afara localității Pocola (județul Bihor).

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o femeie de 58 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 76, pe direcția Beiuș – Oradea, în afara localității Pocola, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, ar fi intrat în derapaj, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus, regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 46 de ani, din comuna Beidaud, județul Tulcea, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.

În urma impactului, primul autoturism a părăsit partea carosabilă. În urma accidentului rutier, bărbatul de 46 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, au condus la decesul acestuia, la fața locului.

Totodată, femeia de 58 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit multiple leziuni, fiind transportată la spital, unde, din păcate, în cursul după-amiezii, a decedat.

„De asemenea, o femeie de 46 de ani și o tânără de 18 ani, ambele din comuna Beidaud, județul Tulcea, pasagere în cel de-al doilea autoturism, un bărbat de 51 de ani și un altul de 57 de ani, ambii din municipiul Oradea, pasageri în primul autoturism, au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital”, informează ISU Bihor.

Foto: ISU Crișana Bihor

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo