ACTUALITATE

DNA – Directorul Penitenciarului Baia Mare, reținut pentru folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 noiembrie 2022, a inculpaților:

CHIȘ HORIA ȘTEFAN, ofițer de poliție, fost director al Penitenciarului Baia Mare, cercetat pentru săvârșirea infraciunilor de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj, toate în formă continuată;

KOZMA ANGELA CARMEN, ofițer de poliție, psiholog la Penitenciarul Baia Mare, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2020-2022, în calitate de director al Penitenciarului Baia Mare, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofițer de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se și profitând de situația de autoritate și de superioritate asupra victimei.
Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Actele de violență s-ar fi produs chiar in biroul directorului.
Ulterior, în perioada 30-31 mai 2022, pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația sa familială, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susținut și de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului.
Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 22 noiembrie 2022, suspecții Chiș Horia Ștefan și Kozma Angela Carmen urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

1 Comment

Actualitate

Exit mobile version