Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

Donarea de sânge îți aduce reduceri la taxele și impozitele locale

Publicat cu

pe

Donatorii der sânge vor putea beneficia de anumite reduceri de taxe și impozite locale. Recent administrația locală a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre în acest sens. Potrivit raportului de fundamentare la acest proiect de HCL, „prin proiectul de hotărâre supus spre dezbatere și adoptare Consiliului local al municipiului Baia Mare, se propune reducerea cu 20% a impozitului pe clădiri datorat în anul 2025 pentru clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor fizice care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul anului 2024, realizate în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donare de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurării calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

„Totodată se propune reducerea cu 20% impozitul pe teren datorat în anul 2025 pentru terenul aferent clădirii de domiciliu aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor fizice care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul anului 2024, realizate în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donare de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurării calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Temeiul de drept care permite acordarea reducerii impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren pentru persoanele la care am făcut referire în prezentul îl reprezintă Legea nr. 74/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, anunță administrația locală.

Cu precizarea că reducerea se poate cumula cu bonificația de până la 10% stabilită prin hotărârea consiliului local, acordată pentru plata cu anticipație a impozitului pentru întregul an de către contribuabilii persoane fizice până la data de 31 martie a anului respectiv. Reducerea se aplică diferenței rezultate în urma scăderii bonificatiei din impozitul datorat.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo