ACTUALITATE

DOSAR PENAL – Șoferi din Baia Mare și Bârsana, depistați conducând sub influența alcoolului

Publicat cu

pe

Azi noapte, în jurul orei 01.30, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o autoutilitară este condusă de către un bărbat aflat sub influența alcoolului pe strada Mihai Eminescu. Autoutilitara a fost identificată și oprită în trafic de polițiștii din cadrul Biroului pentru Ordine Publică Baia Mare în jurul orei 01.45.

„Conducătorul autoutilitarei a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Totodată, la data de 9 februarie, la ora 17.37, polițiștii din Sighetu Marmației au oprit în trafic pentru control un autovehicul condus dinspre Văleni înspre D.J. 186. La volan a fost identificat un bărbat de 48 de ani din Bârsana, care, în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze s-au întocmit dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336, alin. 1 ,Cod penal”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version