Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

Două noi substații de ambulanță în Maramureș

Publicat cu

pe

În viitorul apropiat în județ urmează a fi deschise două noi substații de ambulanță. Mădălina Câmpean, directorul SAJ Maramureș, a ținut să arate că acum se lucrează la autorizarea celor două substații de la Copalnic Mănăștur și Leordina.

„Cele două vor fi funcționale după ce se vor finaliza concursurile care sunt în derulare. Vorbim de asistenți medicali și șoferi de autosanitară 1. Colegii din cadrul instituției au avut prioritate, care doresc, să se transfere pe posturile de la substația de ambulanță Copalnic și Leordina. S-au eliberat alte posturi și am luat decizia de a scoate posturi unde a fost nevoie, Sunt 14 posturi de asistenți medicali, la nivelul instituției și 10 de șoferi autosanitară 1.”, a declarat șefa instituției.

Pentru concursul de asistenți medicali au fost depuse 65 de dosare. Azi, 16 ianuarie se desfășoară proba scrisă. La concursul de șoferi încă se mai fac înscrieri, concursul urmând să se desfășoare luna aceasta și-n februarie.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo