Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Dr. Flavia Groșan, anchetată. Fake despre sex și Covid

Publicat cu

pe

„Am tratat zeci de mii de oameni în cariera mea profesională. De la buburuze la seniori de peste 90 de ani. Dar niciodată n-am folosit paracetamolul. Știința? Poate. Intuiție, sigur”. Asta a scris celebrul medic pneumolog orădean Flavia Groșan pe rețelele de socializare, toate având legătură cu declarațiile făcute de președintele USA legate de paracetamol (cum că ar avea o legătură cu autismul).

„Laa acest moment, există o anchetă disciplinară în curs în ceea ce o privește pe doamna dr. Flavia Groșan. Astfel, în data de 25.08.2025, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Bihor a decis declanșarea anchetei disciplinare împotriva doamnei dr. Flavia Groșan, medic primar pneumolog, membru C.M. Bihor, din cauza încălcării grave a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România, în urma unor informații prezentate pe contul de socializare al dr. Flavia Groșan.

În data de 3.09.2025, a fost întrunită Comisia de Jurisdicție Profesională a C.M. Bihor, coordonată de către doamna Prof. Univ. Dr. Camelia BUHAȘ, medic primar medicină legală, care a decis, în temeiul art. 22 din Regulamentul privind desfășurarea anchetei disciplinare, obținerea unui punct de vedere de la dr. Flavia Groșan legat de informațiile postate pe rețelele de socializare, informații care reprezintă erori grave fără nicio fundamentare științifică, ce contrazic dovezile medicale existente și sunt de natură să inducă panică nejustificată în rândul populației.

S-a solicitat ca termenul de răspuns să fie de 30 de zile, termen ce se scurge din data de 05.09.2025. Până în acest moment, nu s-a primit răspuns. Menționăm că, după primirea punctului de vedere al dr. Flavia Groșan, precum și a Referatului de specialitate redactat de expertul numit în dosar, conform Regulamentului de funcționare și a Statutului C.M.R., dosarul disciplinar va fi înaintat către Comisia de Disciplină teritorială a Colegiului Medicilor Bihor, care va decide rezultatul anchetei.

În cazul în care nu se primește răspuns de la dr. Flavia Groșan în termenul prevăzut, dosarul se va trimite la Comisia de Disciplină, unde va fi audiată (audierea fiind obligatorie, conform Regulamentului). Colegiul Medicilor din România reafirmă angajamentul ferm pentru respectarea strictă a principiilor medicinei bazate pe dovezi științifice și a eticii medicale. Informațiile pe teme medicale, lansate de un medic în spațiul public, trebuie să respecte prevederile Codului deontologic, să fie clare, fără echivoc, bazate pe dovezi științifice”, anunță Colegiul Medicilor.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo