ACTUALITATE

ECOLOGIZARE – A debutat campania „Curățăm Maramureșul”

Publicat cu

pe

Consiliul Județean Maramureș a demarat o amplă acțiune de ecologizare ”Curățăm Maramureșul”, care se va desfășura în perioada 8-12 mai 2023.
„70 de unități administrativ-teritoriale s-au alăturat campaniei, iar cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Instituției Prefectului Județului Maramureș și Asociației Județeane a Vânătorilor și Pescarilor Maramureș, s-au mobilizat peste 8.500 de elevi, profesori, angajați ai primăriilor și alți voluntari care au dorit să se alăture acestei campanii”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.
Primele acțiuni de ecologizare au avut loc astăzi la Cascada Cailor, Barajul Firiza, Valea Roșie, în Sarasău, Ocna Șugatag, Arduzel, Fărcașa, Borșa, Poienile de sub Munte și Groșii Țibleșului.
Acțiunile vor continua pe parcursul întregii săptămâni, iar astfel cât mai multe zone din județul Maramureș vor fi curățate.
Harta, precum și numărul participanților pe fiecare zonă care va fi ecologizată pot fi consultate accesând link-ul: https://bit.ly/41evFQQ

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version