Connect with us
Descarcă aplicația

ECONOMIC

ECONOMIC – Aurul a trecut de 410 lei/gram

Publicat cu

pe

Miercuri, prețul gramului de aur a atins un nou maxim istoric de 410,6824 lei, la o săptămână de la precedentul record. Creșterea s-a datorat faptului că metalul galben a urcat la un nou maxim de 2.790,10 dolari/uncie, evoluție pusă pe seama dorinței investitorilor de a se proteja înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite.

În ultimii ani, multe bănci centrale și-au majorat achizițiile de aur pentru a se proteja în fața riscurilor inflaționiste dar și dorința de a schimba rolul major al dolarului american în comerțul mondial.

Astfel, de curând, Banca Poloniei a anunțat că și-a majorat rezerva de aur la 400 de tone. La rândul ei, banca centrală a Indiei a precizat că deține în rezervele sale 854,73 tone metrice de aur, în timp ce rezervele oficiale de aur ale Chinei se ridicau în primăvară la circa 2.260 tone de aur. Statele Unite sunt cel mai mare deținător de aur cu 8.133 tone de aur în rezervă.

BNR continuă să monitorizeze cu atenție piața valutară, cu scopul de a evita eventualele derapaje ale cursului euro înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale.

La jumătatea săptămânii, cursul euro a scăzut marginal de la 4,9747 la 4,9746 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,974 și 4,975 lei, identic cu cel de marți.

Indicii ROBOR se mențineau la valori comparabile cu cele din mai 2022. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%, valoare stabilită la începutul lui septembrie. O situație asemănătoare s-a regăsit și în cazul indicelui la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,64%.

Euro a crescut la 1,0808 – 1,0859 dolari, înainte de publicare unor date economice fundamentale venite din SUA și după ce s-a anunțat că inflația din Germania, locomotiva economică a zonei euro, s-a majorat în octombrie la 2,4%, conform biroului federal de statistică. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,6036 la 4,5914 lei.

Euro s-a întărit atât față de francul elvețian cât și de lira sterlină, a căror medie a coborât la 5,2958 lei, respectiv 5,9572 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat cu circa 0,5% la 406,44 forinți/euro, în timp ce a celei poloneze s-a întărit la 4,3350 zloți/euro.

Bitcoin a crescut la 72.758 dolari, aproape de maximul istoric de 73.797,98 dolari, atins în 11 martie. Ethereum se aprecia la 2.709 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo