ECONOMIC

ECONOMIC – România trece la sezonul de strâns cureaua

Published

on

„Ţara trebuie să treacă printr-o anumită dietă”, a declarat luni guvernatorul BNR, în cadrul unei conferințe de presă, considerând că „opt la sută este deja un deficit extern foarte mare (…) nu avem cum să trăim în perioada următoare fără tensiuni economice şi financiare puternice, care se duc şi în plan social şi politic”

Afirmația făcută de guvernatorul BNR vine în contextul în care deficitul extern al României a urcat la 8% din PIB iar rata anuală a inflaţiei a urcat, în octombrie, la 4,67%, conform INS, de la 4,62% în septembrie.

Această evoluție, la care s-a adăugat creșterea plasamentelor în dolari, ceea ce a provocat ieșiri de pe activele considerate riscante, a apreciat cursul euro de la 4,9749 la 4,9761 lei, în timp ce cotațiile la care efectuau tranzacții au urcat la 4,976 – 4,977 lei, față de 4,974 – 4,975 lei, în ședința de luni.

Piața monetară a fost calmă, iar indicii ROBOR s-au menținut la valorile de la începutul lui septembrie, după ce BNR a decis la sfârșitul săptămânii trecute să mențină dobânda de politică monetară la 6,5% și pe cea pentru facilitatea de depozit la 5,5%, care a devenit principala rată directoare pentru dealerii bancari.

În schimb, se observă o creștere a dobânzilor pe care trebuie să le plătească Ministerul de Finanțe pentru a se împrumuta, care se vor ridica pâna la sfârșitul anului, conform analiștilor, până la 3% din PIB, urmând a crește în 2025 la circa 3,5%.

Spectrul războiului comercial dintre Statele Unite și Europa, după obținerea de către Donald Trump a celui de-al doilea mandat de președinte, și criza politică din Germania, unde sunt așteptate alegeri anticipate în ianuarie, au depreciat euro la 1,0606 – 1,0663 dolari. Cursul monedei americane a crescut de la 4,6601 la 4,6867 lei.

Media francului elvețian a urcat la 5,3098 lei iar cea a lirei sterline a scăzut la 6,0072 lei.

Scăderea metalului galben la 2.558,80 – 2.627,10 dolari/uncie, nu a compensat aprecierea cursului monedei americane, astfel că prețul gramului de aur a scăzut de la 399,7964 la 391,1865 lei.

Media monedelor din regiune se deprecia la 409,87 forinți/euro, respectiv la 4,3570 zloți/euro.

Raliul apreciativ început de bitcoin, imediat după anunțarea victoriei lui Donald Trump, a continuat marți, când a fost atins un nou record de 89.598 dolari, după care s-a retras spre 86.000 dolari. La rândul său, ethereum a urcat până la 3.439 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version