ACTUALITATE

ECONOMIE – Economia globală ar trebui să evite o recesiune anul viitor, dar Europa va fi cea mai afectată de criza energetică

Publicat cu

pe

Economia globală ar trebui să evite o recesiune anul viitor, dar cea mai gravă criză energetică din anii 1970 va declanşa o încetinire bruscă, Europa fiind cel mai puternic afectată, a spus OCDE, adăugând că combaterea inflaţiei ar trebui să fie prioritatea principală a factorilor de decizie, transmite Reuters.

Perspectivele naţionale variază foarte mult, iar economia Marii Britanii va fi în urma economiilor dezvoltate , a declarat marţi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Organizaţia estimează că creşterea economică mondială va încetini de la 3,1% anul acesta – puţin mai mult decât a prevăzut OCDE în proiecţiile sale din septembrie – la 2,2% anul viitor, înainte de a accelera la 2,7% în 2024.

”Nu anticipăm o recesiune, dar proiectăm cu siguranţă o perioadă de slăbiciune pronunţată”, a declarat şeful OCDE, Mathias Cormann, într-o conferinţă de presă pentru a prezenta cea mai recentă Perspectivă economică a organizaţiei.

OCDE a afirmat că încetinirea globală a lovit economiile în mod inegal, Europa ducând greul, deoarece războiul Rusiei din Ucraina afectează activităţile de afaceri şi provoacă o creştere a preţurilor energiei. Acesta a estimat că economia zonei euro va creşte cu 3,3% în acest an, apoi va încetini la 0,5% în 2023, înainte de a se redresa pentru a avansa cu 1,4% în 2024. Prognoza este puţin mai bună decât în ​​raportul OCDE din septembrie, când a estimat o creştere de 3,1% anul acesta şi 0,3% în 2023.

OCDE a prezis pentru anul viitor o contracţie de 0,3% în Germania, a cărei economie condusă de industrie este foarte dependentă de exporturile ruseşti de energie, estimarea fiind mai puţin dramatică decât scăderea de 0,7% aşteptată în septembrie.

Chiar şi în Europa, perspectivele sunt divergente, economia franceză, care este mult mai puţin dependentă de gazul şi petrolul rusesc, fiind aşteptată să crească cu 0,6% anul viitor.

Italia va înregistra o creştere de 0,2%, ceea ce înseamnă că sunt probabile câteva contracţii trimestriale.

În afara zonei euro, economia britanică ar urma să saădă cu 0,4% anul viitor, deoarece se confruntă cu creşterea ratelor dobânzilor, creşterea inflaţiei şi încrederea slabă. Anterior, OCDE se aşteptase la o creştere de 0,2%.

Economia Statelor Unite ar urma să reziste mai bine, creşterea fiind aşteptată să încetinească de la 1,8% în acest an la 0,5% în 2023, înainte de a se intensifica la 1,0% în 2024.

OCDE anticipase anterior o creştere de numai 1,5% în acest an în cea mai mare economie a lumii, iar în 2023 ar fi urmat să fie neschimbată.

China, care nu este membră a OCDE, este una dintre puţinele economii majore pentru care OSCE se aşteaptă să vadă o intensificare a creşterii anul viitor, după un val de restricţii cauzate de Covid.

Economia Chinei ar urma să accelereze de la un avans de 3,3% în acest an la 4,6% în 2023 şi 4,1% în 2024, comparativ cu previziunile anterioare de 3,2% în 2022 şi 4,7% pentru 2023.

Pe măsură ce o politică monetară mai înăsprită îşi va face efectul şi presiunile asupra preţurilor energiei se vor reduce, inflaţia în ţările OCDE va încetini de la peste 9% în acest an la 5,1% până în 2024.

”În ceea ce priveşte politica monetară, este necesară o înăsprire suplimentară în majoritatea economiilor avansate şi în multe economii de piaţă emergente, pentru a ancora ferm aşteptările inflaţioniste”, a spus Cormann.

În timp ce multe guverne au cheltuit deja foarte mult pentru a atenua impactula inflaţiei mar, cu plafonarea preţurilor la energie, reduceri de taxe şi subvenţii, OCDE a spus că acest cost ridicat înseamnă că un astfel de sprijin va trebui să fie mai bine direcţionat în viitor.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version