ACTUALITATE

ECONOMIE – Rata anuală a inflației a rămas stabilă, la 9,4%

Publicat cu

pe

Rata anuală a inflaţiei a rămas la nivelul de 9,4% în august, același comparativ cu luna iulie, în ciuda faptului că Guvernul a plafonat adaosul comercial la unele alimente de bază începând cu data de 1 august, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică.

Alimentele sunt în continuare cu 11,88% mai scumpe decât anul trecut, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,98%, iar serviciile cu 11,72%, față de august 2022.

De la lună la lună, scumpirile și-au accentuat avansul. Preţurile de consum în luna august 2023 comparativ cu luna iulie 2023 au crescut cu 0,54%%, după ce în iulie comparativ cu iunie au crescut cu 0,15%.

„Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2023 comparativ cu luna august 2022 este 9,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2022 – august 2023) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) este 13,2%”, arată comunicatul INS.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version